Diagnostic şi tratament

Cum se pune diagnosticul?

Toate semnele și simptomele de mai sus duc la prezentarea pacientului la medic.

Odată ridicată suspiciunea de hidrocefalie, se impune realizarea unui examen de imagistică medicală (CT sau RMN) care, în cele mai multe cazuri poate pune diagnosticul de hidrocefalie.

Uneori, diagnosticul nu poate fi confirmat imagistic și sunt necesare teste suplimentare, care sunt făcute de regulă într-o clinică de neurologie (testare neuropsihologică, puncții lombare, măsurarea presiunii lcr, teste de infuzie etc.). Dacă testele sunt pozitive și după discuția cu neurochirurgul se poate impune un tratament de drenaj.

Am fost diagnosticat cu hidrocefalie. Ce fac?

Pacientul diagnosticat cu hidrocefalie este orientat către neurochirurg. În funcție de tipul și gravitatea hidrocefaliei va fi evaluat tratamentul optim. Astfel poate fi propus un tratament pentru înlăturarea patologiei obstructive (ex tumoră), o derivație externă, o ventriculo-cisterno-stomie, sau un drenaj ventriculo-peritoneal.

Cât de urgentă este operația?

Pacientul poate ajunge la chirurg într-o stare critică  (în comă sau cu tulburări majore de conștiență), această situație impunând un tratament chirurgical în urgență.

Dacă simptomatologia nu este atât de importantă, tratamentul trebuie efectuat astfel încât pacientul să nu aibă o pierdere de șanse și este la latitudinea neurochirugului să evalueze termenul acceptabil în care un tratament trebuie să aibă loc.

Hidrocefalia este o problemă serioasă, astfel că pacientul nu trebuie să piardă timp înainte de a se prezenta la neurochirurg.