Doi medici români, un bebeluș în burtica mămicii, o operație unică în Europa

Joi, 5 noiembrie, a fost o zi de toamnă ca oricare alta. Se spune că atunci când salvezi o viață, salvezi o lume. Oare cum s-or simți medicii care salvează lumea în fiecare zi?

Fiecare medic are un vis sau, în fine, câteva. Dincolo de viața personală – în care toți își doresc liniște, motoare puternice și rapide, recolte record la porumb și căruțe întregi de struguri culeși din vie – doi prieteni, Sergiu Stoica și Hadi Rahimian, au avut un vis profesional comun: să opereze in utero un caz de spina bifida la un copilaș încă nevenit pe lume. Este ca și cum, în burtica mămicii fiind, cineva îmi face cunoștință cu lumea pentru vreo oră, pentru ca mai apoi să mă bage înapoi în ceea ce eu îmi inchipui că e lumea mea pentru încă vreo opt săptămâni. Iar între timp, adormit fiind, un neurochirurg să îmi opereze capătul coloanei vertebrale pentru a-mi reface canalul în care trebuie să îmi stea măduva și nervii. Am numai 1 kg și 250 de grame și probabil că nu îmi voi aminti cum doi îngeri de pe altă planetă mi-au îmbunătățit șansele de a da piept cu lumea peste câteva luni. Și toate astea în București, România. Dar, până atunci, eu o să cresc. O să cresc mare și o să țip cât pot de tare pentru ca o lume întreagă să mă poată auzi la naștere: “Am venit! Nu știu cum, dar îmi e bine!”

1

Astfel de operații s-au făcut în Statele Unite în mod experimental numai în două centre universitare. În Europa, Sergiu și Hadi sunt singurii care au încercat și au reușit cu mult succes să ducă treaba asta până la capăt, într-o banală zi de 5 noiembrie.

Cazul acesta o să treacă sigur neobservat de către comunitatea medicală și nimeni nu o să spună “wow, ei chiar fac minuni”. Doi medici din nenorocitul sistem medical românesc au avut tupeul să depășească cu eleganță un standard european neatins încă. Asta pentru că trăim într-o lume în care ne-am obișnuit cu mediocritatea. Ne-am obișnuit să mergem în străinătate ori de câte ori avem o problemă medicală mai gravă. Ne poate învinovăți cineva?

Putem oare clădi o țară din câteva excepții? Probabil că nu, dar ceea ce mi-ar plăcea să văd ar fi ca mediul profesional și universitar să conducă la reforma bunăstării și însănătoșirea sistemului. Să ia exemplu de la clinici precum BRAIN Institute și să ne ajute la construirea unui centru de neuroștiințe, contribuind cu toate resursele disponibile. Să constate, fără invidie, că ceea ce se petrece aici de doi ani de zile este ieșit din comun, demn de cele mai bune clinici americane și europene. Modelul de afaceri concentrat în jurul pacientului, nu în jurul specialităților medicale, este calea pe care o vor urma oricum peste zeci de ani. Să îndrăznească să pășească peste timp așa cum noi am îndrăznit și îndrăznim în fiecare zi. Și, nu în ultimul rând, dacă Sergiu și Hady au reușit în România noastră o performanță science fiction, să ne putem mândri cu ea și cu altele pe care le vom reuși în viitor.

Bebelușul este în continuare în burtica mămicii. Nu știe ce i s-a întâmplat, dar în ziua care va înțelege ce este lumea, va fi mult mai fericit și pregătit să o schimbe la rândul lui, să o facă mai bună.

Jos pălăria, Sergiu Stoica și Hadi Rahimian. Operația asta va deveni probabil o rutină. Și apoi vom aștepta cu nerăbdare momentul în care doi copilași siamezi cu capetele unite vor trăi în urma unei intervenții.

Eh, îmi torn un pahar de vin roșu, închid ochii și îmi imaginez că sunt la Mayo Clinic în New York. Sau la Cleveland Clinic. Sunt atât de norocos și nu realizez.

Ionuț Pătrăhău, co-fondator BRAIN Institute

Share on Facebook12.2kTweet about this on TwitterShare on LinkedIn1Share on Google+0Print this page

30 comentarii

  1. cristina spune:

    multe felicitari si multe succese in continuare le doresc.la cit mai multe realizari

    • Ionut Patrahau spune:

      Știm despre performanța profesorului Kohl. Diferența este că în Germania este vorba despre o operație fetoscopică în care s-a aplicat un patch prin endoscopie, fără a interacționa direct cu structurile nervoase. Sergiu și Hady au expus fătul și au disecat țesutul neural (placoda) și rădăcinile nervoase implicate prin tehnici microchirurgicale (cu ajutorul microscopului operator). Refacerea sacului dural și a țesuturilor moi s-a facut, de asemenea, cu micro-suturi și nu prin aplicarea superficială a unor microsuturi.

      Mă opresc la un pahar de vin. Țin regim 🙂

    • Raluca spune:

      Important este sa se faca si in Romania. Femeile insarcinate din Romania au nevoie de astfel de medici salvatori in tara lor, sa nu fie nevoite sa mearga tocmai in Germania. Mai ales ca un copil cu spina bifida are nevoie de controale medicale repetate si eventual la un medic care ii cunoaste istoricul medical indeaproape. Felicitari ca a adus si realizat in Romania o operatie de un asemenea nivel. Merita toate felicitarile din lume!

  2. iulia spune:

    De ce spuneti prostii ca aceasta operatie nu se face in Europa? Ia cautati de ex Hopitaux de Paris, mai precis Hopital Trousseau….asta asa, la prima citire….sau da mai bine pt marketing daca apare ca nu mai face nimeni aceasta operatie ?

  3. predoi spune:

    Poate ca au făcut și alții dar în România este premiera și mă bucur pentru asta

  4. Teo spune:

    Este de apreciat ca in sfarsit exista speranta pt acesti parinti si copii , chiar in Romania. Chiar este …minunat !!! (fara niciun fel de ironie ) . Dar nu este primul fat operat de spina bifidus in uterul mamei in Europa. Doar daca mine presa internationala.
    http://www.elmundo.es/elmundosalud/2007/09/07/medicina/1189170760.html
    Operatia despre care scrie in articol dateaza din 2007 si a avut loc intr-un spital din Sevilla .

  5. simona spune:

    vreo zece centre in toata lumea care fac operatia asta,dintre care belgia,elvetia,spania in europa.franta abia anul trecut a facut-o.ma refer la aceeasi tehnica.inclusiv la foetusi de 12 saptamini.operatia nu inseamna neaparat vindecare,ea poate sa reduca handicapul insacu siguranta,.admirabil ca la noi acasa se poate face asa ceva,extraordinar chiar.doar ca ,domnule,de ce trebuie sa fim patetici si sa prezentam adevarul trunchiat,spre a-l deforma???sintem si mai admirabili daca prezentam lucrurile asa cum sint ele,nu e nevoie sa recurgem la cunoscutele sloganuri „sintem cei mai buni,cei mai destepti,etc”,faptul ca facem performanta oricum ne detaseaza de comun si de mediocru.

    • Raluca spune:

      In calitate de persoana care s-a nascut cu spina bifida va spun cu mana pe inima ca nu ma incalzeste cu nimic sa stiu cine a facut sau nu primul operatia si unde. Unui om bolnav ii pasa sa aiba aproape de el un medic extraordinar care sa il poata trata cu success si care ii poate explica pe limba/intelesul lui ce inseamna boala si ce trebuie sa faca pentru a o invinge/ impiedica sa avanseze. Atat! Si pentru el acel medic este cea mai importanta persoana din lume, salvatorul vietii lui.
      Cu ce o incalzeste pe o femeie insarcinata cu un copil diagnosticat cu spina bifida ca se face operatia aia in Belgia daca nu are bani sa se duca pana acolo plus dosare, timp de asteptare si alte cheltuieli ce presupun deplasarea pana acolo si realizarea operatiei care sa ii salveze viata propriului ei copil? Daca nu intelege prea bine nici alta limba straina cred ca e un soc si o disperare totala ca nu intelege exact ce presupune operatia si nu poate afla diverse informatii la fel de bine cum le-ar afla explicate in limba romana.
      Este important ca in Romania sa existe astfel de medici capabili sa realizeze o astfel de operatie si sa schimbe destinul unui copil inca din pantecul mamei. Nu salveaza doar o simpla viata a unui copil. salveaza viata copilului, a mamei, a intregii lui familii, copilul ala poate avea un potential enorm care nu ar fi putut fi valorificat la maxim in cazul in care s-ar fi nascut cu handicap. Plus ca lipsa handicapului nu mai presupune plata de ajutor social din partea statului si uite asa o simpla operatie facuta la timp poate schimba in bine o intreaga comunitate, poate chiar tara.
      Dar cine vrea sa critice se poate lega de orice … insa esentialul este important.
      E mai mult decat admirabil. Daca scriam eu articolul il faceam si mai sensational pentru ca merita.

  6. Melania spune:

    Avem astfel de OAMENI si nu sunt putini. Isi fac treaba fara sa astepte nimic de la cei din jur. Putem sa ne mandrim cu ei.Felicitari!

  7. Zant Mihai spune:

    Toata stima pentru ei
    Sunt adevaratii profesionisti ai zilelor noastre

  8. Claudia spune:

    Am fost la dr. Tarnoveanu, colegul dr. Sergiu Stoica si cand i-am povestit cazul nostru m-a intrebat de ce nu fac avort…din moment ce am mers la el cautam solutii…nu a fost prea disponibil

  9. alina spune:

    Oricum felicitari pentru curajul de a face asa ceva si pentru bunavointa lor. nu sunt specialist, dar stiu ca de cele mai multe ori ne izbim de nepasare si indiferenta. si altii mai stiu cate ceva dar nu au :chef” saindrazneasca a depasi bariere. Felicitari tinerilor doctori. Daca as putea as pune un baner mare cu reusitele acestora.

  10. cristina spune:

    intr-o zi obisnuita, dimineata, in aglomeratia din metrou, o calatoare ii povestea altei calatoare despre aceasta operatie ce urma sa aiba loc in acea zi. M-a impresionat ideea si mi-am dorit sa reusiti. Am tot cautat printre stiri sa aflu si eu rezultatul.
    Felicitari!

  11. dan spune:

    Respect si succes in continuare. Avem inca oameni in tara.

  12. Ioana spune:

    De ce trebuie sa gasim nod in papura la orice reusita facuta de romani? De ce nu ne putem bucura de faptul ca ai nostri, romanii au facut o astfel de operatie? De ce trebuie sa aruncam cu noroi si tot timpul sa credem ca ceea ce vine din afara e mai bine facut, e mai calitativ? Nu cred ca un medic roman ar scrie ca e o operatie unica, daca aceasta s-ar face la toate colturile Europei. De ce nu apreciem meritele acestor doi medici, care se lupta sa demonstreze ca intr-un sistem de sanatate bolnav se pot face minuni? Va propun sa ne schimbam atitudinea si sa fim noi schimbarea pe care ne-o dorim.
    Ma bucur ca si la noi in tara se fac astfel de operatii, ma bucur ca exista oameni care isi depasesc limitele si care demonstreaza ca se poate.
    Felicitari celor 2 medici! Succes in salvarea tot mai multor vieti!

  13. Roxana spune:

    Copilul meu s-a nascut datorita acestui minunat om,dr Hadi Rahimian(asta dupa ce in aprilie 2014 mi-am pierdut fetita din acelasi motiv) …nimeni nu ii dadea sanse la viata,toti mi-au spus sa avortez,mai putin dr Rahimian care mi-a spus ”Iti promit,ca te voi ajuta sa ai un copil sanatos.” si DA…s-a tinut de promisiune,micutul meu are 2 luni.Dumnezeu face minuni prin acest om minunat

  14. dochia spune:

    oare de ce comentam atata ? in primul rand e vorba de sistemul medical ROMANESC , unde s a facut aceasta opertie , deci conditiile nu sunt aceleasi cu cele din spitalele Europene etc , etc …. BRAVO , FELICITARI , asta demonstreaza ca avem medici EXCEPTIONALI !!! pacAT ca nu avem altele …. dar cine stie ce o sa ne mai aduca viitorul …SPERANTA NU MOARE NICIODATA !!!
    FELICITARI !!!D-LOR DOCTORI !!!

  15. Diana Barbu spune:

    Bravo voua! Sa va dea Dumnezeu putere! Tot respectul!

  16. Ramona spune:

    Felicitări si Mult Respect .Dumnezeu sa ii răsplătească !

  17. Alina spune:

    Sus capul Romania! Bravo!

  18. Raluca spune:

    Felicitari acestor medici de exceptie! Sunt o mandrie pentru Romania!
    M-am nascut cu spina bifida si azi m-a emotionat foarte mult acest articol si aceasta realizare.
    Sunt o fosta pacienta a dl. Dr. Sergiu Stoica si sunt recunoscatoare ca am avut onoarea sa il cunosc si sa imi realizeze operatia pe coloana din 2008.
    Mult success! Salvati multe vieti si faceti oamenii fericiti!

  19. Raisa stan spune:

    Unica sau nu in Europa ar trebui sa ne bucuram ca se fac astfel de operatii si la noi si ar trebui sa fim mai informati despre astfel de medici si despre reusitele lor! Ma bucur sa aflu ca au reusit o asa performanta! Stiam ca avem medici buni in tara ca traiesc printre ei!

  20. Arabela spune:

    Felicitari! Felicitari si inca odata F E L I C I T A R I I I ! ! !

    Ce mai conteaza unde s-a facut pentru prima data? Sa ne bucuram ca se face si la noi si sa speram ca vom avea tot mai multi medici specializati in acest domeniu si in oricare altele!

    Majoritatea dintre noi aduc o critica distructiva, nu una constructiva … unde trebuie sa ne expunem punctul de vedere nu stim sa o facem dar sa ii judecam pe altii da!!!

    RUSINEEE!!!

  21. Magdalena spune:

    Dumnezeu sa ii tina sanatosi sa repete aceste reusite pentru copiii Romaniei !

  22. Ruxandra spune:

    Felicitari medicilor! O performanta de exceptie!

    Ref. continutul articolului: Mayo Clinic este in Rochester, Minnesota, nu in NY

  23. Mihaela spune:

    Suntem mindri de acesti OAMENI …iar in simplitatea noastra ne rugam pentru ei, dragii nostri doctori ,sa aiba putere si sa le mingie suferinta celor operati cu experienta si dragostea lor pentru oameni.

Lasa un comentariu:

Adresa de email nu va fi publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

*