Program cercetare neuro-oncologie

Tratamentul pacientului cu o tumoră cerebrală malignă este multidisciplinar și complex. De cele mai multe ori, în prima linie stă chirurgia care trebuie să asigure o rezecție cât mai completă a tumorii, un diagnostic anatomopatologic cert și, în același timp, să păstreze un nivel de performanță neurologică maxim, cât mai aproape de normal. Radioterapia și chimioterapia sunt indispensabile și au contribuția sa la reducerea numărului de celule maligne. De asemenea, urmărirea periodică, re-intervenția chirurgicală, re-iradierea și schimbarea la timp a chimioterapiei, ca și terapiile adjuvante și paliative sunt egal importante. Succesiunea corectă și calitatea acestor etape terapeutice sunt esențiale, rezultatul măsurându-se în durata de viață a pacientului.

Mai mult >

ionut-patrahau
Ionuț Pătrăhău, co-fondator BRAIN Institute

Mesaje fondatori

“Suntem la un punct de cotitură al neurochirurgiei, în special, și al medicinei, în general. Noțiunile de healthcare sau patient care nu au încă traduceri consacrate în limba română, lucru care spune foarte multe despre sistem” Dr. Sergiu Stoica

Mai mult >

Acces social

Accesul social a fost, de la început, cea mai importantă componentă a viziunii noastre generale. A devenit evident faptul că putem optimiza accesul social la serviciile BRAIN Institute doar prin creșterea institutului nostru. Astfel, a apărut Programul de Supraspecializare în Neuro-oncologie...

Mai mult >

Despre BRAIN Institute

Dr. Sergiu Stoica (supraspecializat în neurochirurgie vasculară și tumorală), alături de Dr. Anca Vișan (specializată în neuro-anestezie) și Dr. Mihai Crăciun (neurochirurg), a reunit cea mai bună echipă de specialiști în neurochirurgie din România sub umbrela BRAIN Institute. Împreună, aceștia transformă neurochirurgia tradițională românească în una modernă, practicată în cele mai bune centre de neuroștiințe din lume.

Mai mult >