Prima embolizare de anevrism realizată în cadrul BRAIN Institute

Cu ceva timp în urmă, vă vorbeam despre neuroradiologia intervențională, importanța ei în tratamentul anumitor patologii, precum și despre rolul dr. Dana Iancu (neuroradiolog intervențional) în echipa noastră. Iată că a venit ziua în care am realizat prima intervenție pe modelul multidisciplinar pe care vrem să îl dezvoltăm și în România. 

Pacienta, în vârstă de 58 de ani, a fost diagnosticată cu anevrism intracranian de arteră comunicantă anterioară, polilobulat cu bleb secundar, nerupt. Anevrismul măsura 6 x 4 mm, cu colet de 3,5 mm. Cele două opțiuni de tratament erau clippingul chirurgical sau coilingul endovascular. În urma discuțiilor purtate în cadrul echipei multidisciplinare formate din neurochirurg vascular și neuroradiolog intervențional, s-a ales tratamentul endovascular.

Vă invităm să parcurgeți jurnalul de bord al primei embolizări de anevrism realizate de echipa BRAIN Institute.

Drumul pacientei către BRAIN Institute

Anul trecut, în urma unor controale oftalmologice, medicii au constatat că ochiul care mă deranja nu avea nicio problemă. S-au gândit că problema ar putea fi în spatele ochiului și mi-au recomandat să fac un RMN, în urma căruia s-a descoperit acest anevrism. Nu știam prea multe despre anevrisme, doar citisem în fugă când am mai dat de vreun articol. Din acel moment, am început să mă documentez —mai ales pe Internet— despre această afecțiune.

Primul consult neurochirurgical l-am făcut în Constanța, unde locuiesc, la o clinică privată. Aici am făcut și un angio-CT, pentru ca neurochirurgul să vadă mai bine particularitățile anevrismului. Din cauza gâtului larg al anevrismului, medicul mi-a recomandat intervenția chirurgicală prin tehnica clipping.

Bineînțeles că eu nu am rămas aici: am mers cu investigațiile mai departe, pentru că auzisem de tehnica de embolizare. Am o verișoară în Statele Unite care m-a sfătuit să mai cerem și alte păreri, așa că am trimis analizele la un medic renumit din New York, care mi-a recomandat embolizarea.

În procesul meu de documentare, am descoperit BRAIN Institute și am luat legătura cu dna. Camelia Barbu, manager pacienți. Inițial, mă gândeam să merg pe mâna dr. Stoica, însă dânsa după ce s-a consultat cu echipa mi-a sugerat să merg la o consultație la dr. Iancu. După ce am citit mai multe despre dr. Iancu și despre institut, m-am convins că vin unde trebuie. Am stat de vorbă cu dr. Iancu și m-a convins prin felul ei de a fi — foarte sigură pe dânsa și categorică. Mi-a spus care sunt riscurile și de-o parte, și de cealaltă.

Încrederea în dr. Iancu m-a determinat să apelez la tehnica de embolizare endovasculară, chiar dacă mi-a spus că în România nu a mai făcut această intervenție, ci doar în Canada și Franța. Mai mult, am avut încredere în toată echipa care a asistat la intervenție. Printre ei s-a numărat și Dr. Sergiu Stoica, neurochirurg.

Intervenția neuroradiologică intervențională

Din punct de vedere medical, dr. Iancu ne-a spus că “pacienta avea un anevrism de arteră comunicantă anterioară nerupt, dar foarte neregulat, care părea la risc să se rupă. Am folosit un tratament standard pentru Occident, respectiv balloon assisted coiling.
Pacienta a tolerat foarte bine procedura, fără deficite neurologice post embolizare, și a fost externată după 36 de ore de la intervenție.

Angio CT si RMN pre- si post-embolizare

 Angio RMN-ul făcut a doua zi, post embolizare, demonstrează ocluzia completă a anevrismului, clasa 1 Roy & Raymond, cu aspect normal al celorlalte artere intracraniene. Pe viitor, va fi urmărită cu RMN și Angio RMN de control pentru a verifica stabilitatea tratamentului: peste șase luni, apoi o dată pe an în următorii doi ani și apoi la 2-3 ani.”

Angiografie cerebrala pre- si post-embolizare cu balon si coiluri

Despre contextul nou, dr. Iancu ne-a mărturisit că “a fost ușor stresant pentru că era prima dată când făceam o embolizare cu noua echipă și cu noul angiograf, dar a mers totul foarte lin și neîntrerupt. Totul a ieșit foarte bine și a fost foarte plăcut să lucrăm împreună. L-am avut alături pe dr. Stoica, cu care discutam des în anii de fellowship din Montreal (2004-2006) despre posibilitatea de a aduce acel model de echipă multidisciplinară în România. Iată că am reușit, până la urmă.”

Evoluția anevrismelor

Un anevrism descoperit întâmplător nu știi dacă se va rupe vreodată sau nu. Riscurile sunt apreciate prin niște studii făcute pe un anumit număr de pacienți cu anevrism care au fost urmăriți. Conform acestor studii, riscul de rupere al anevrismelor este de 0,5-1% pe an. În general, se calculează un risc global, pe termen lung. Dacă se ia decizia de a trata anevrismul, într-o singură zi se elimină riscul următorilor ani.

Dacă pacientul este o persoană tânără, fără alte comorbidități, cu un anevrism de tipul acesta, riscul pe termen lung se poate aproxima în felul următor: (0,5-1%) x câți ani ar mai avea de trăit persoana respectivă.

Deși riscul este rar, când se întâmplă o ruptură, șansele de mortalitate sunt de 50%. Persoanele în cauză nu ajung nici până la spital, mor pe loc. Restul de 50% se împarte în trei categorii:
• o treime dintre ei au doar dureri de cap și se pot întoarce la viața lor normală, la serviciu, la viața de familie; dupa ce trec da faza acuta de hemoragie
• o altă treime dintre pacienți rămân cu deficite neurologice definitive, dar sunt foarte funcționali;
• restul pacienților trăiesc, dar nu mai sunt funcționali.

De aceea, decizia tratamentului preventiv al anevrismului este dificilă și trebuie să fie bine înțeleasă și asumată. Fiind vorba de intervenții pe creier, chiar dacă riscurile sunt mici în tratamentul anevrismelor sunt importante. Luarea deciziei este una complexă și nu o poate lua doar medicul. Este foarte important ca pacientul să înțeleagă foarte bine situația, respectiv faptul că își asumă un risc orice ar face: ori că se tratează și își asumă riscurile intervenției, ori că nu se tratează și își asumă riscurile ruperii anevrismului.

Tipuri tratamente anevrism

Tipuri de tratamente ale anevrismelor: coilingul endovascular (sus) și clippingul anevrismal prin intervenție chirurgicală (jos).

Tratamentul anevrismelor

Sunt două tipuri de tratamente: clippingul anevrismal prin intervenție chirurgicală și coilingul endovascular. Amândouă sunt foarte bune, însă diferențele sunt următoarele: primul este mai invaziv și mai agresiv, iar al doilea —deși este mai puțin invaziv și agresiv— are dezavantajul că poate avea recurențe pe termen lung. În rare cazuri, coilurile care s-au compactat pot să fie împinse și să se refacă, de aceea se urmărește tot timpul pacientul cu RMN-uri.

Există și alte tratamente endovasculare mai complexe, cum ar fi cele cu stent; coilinguri cu stenturi; sau doar cu anumite stenturi și fără coiluri (stenturi speciale flow diverters). Selecția se face de la caz la caz, în funcție de tipurile de anevrisme.

 La pacienta noastră nu a fost nevoie de un tratament endovascular complex, deși anevrismul a fost unul destul de dificil. Acesta avea un extralob numit ”sac fiică”, care semnalizează faptul că acolo peretele este mai subțire — lucru care crește riscul de 0,5-1% spre aproape 1%, unul din riscurile cele mai mari posibile. Practic, cu cât este mai subțire peretele, cu atât este mai mare riscul să se rupă.

Balloon assisted coil

Tratament anevrism prin tehnica balloon asissted coiling.

Embolizarea endovasculară este un tratament non-invaziv prin interiorul vaselor (similar tratamentelor endovasculare cardiace), ca un fel de plombare a anevrismului prin interior, pentru a evita pătrunderea sângelui și potențialul de rupere al acestuia. Se face o puncție arterială inghinală și cu ajutorul unor tuburi intravasculare (catetere și microcatetere) se introduc și se plasează coiluri (spirale de platină) în sacul anevrismal până la umplerea sa completă. Uneori, menținerea coilurilor în interiorul sacului anevrismal se face folosind un balon de remodelare (ca în cazul pacientei noastre) sau stent intra-arterial. 

Riscul tratamentului

Tratamentul cu coiling are, în general, un risc de 3-5% să se rupă anevrismul în timpul operației (hemoragie) sau să se formeze cheaguri de sânge pe materialele care se folosesc în interiorul vaselor, acestea să plece în circulație și să producă accidente vasculare cerebrale. Per total, aceste riscuri sunt mici, restul de 95-97% cazuri sunt bine. Pentru aceste situații de risc, se folosesc tratamente preventive: de exemplu, în caz de ruptură, avem niște baloane pe care le umflăm și oprim sângerarea. De asemenea, trebuie să ai în echipă un neurochirurg care să pună un dren (prin care se scoate sângele) pentru a-i calma presiunea intracraniană.

De aceea, intervențiile endovasculare nu se pot face oriunde. Este foarte important ca intervențiile să se realizeze într-un centru neurochirurgical cu toate dotările necesare și cu o echipă multidisciplinară: neuro-intervenționist, neurochirurg și neuro-anestezist.

Restul riscurilor sunt mult mai mici și nesemnificative: pacienții pot să aibă probleme la puncția femurală de la nivel inghinal (să mai sângereze local sau să facă un hematom), sau le poate cădea părul pe porțiunile pe care au venit razele, dar care în general trece în 3 luni de zile.

Riscul la tratamentul chirurgical se află undeva între 5-10%. Chiar și atunci când nu apar complicații în timpul intervenției chirurgicale, pacientul nu revine la viața normală în câteva zile sau săptămâni, ci în câteva luni. Avantajul intervenției endovasculare este că pacientul poate pleca a doua zi acasă, se odihnește câteva zile și revine rapid la viața pe care o avea și înainte, cu mult mai puține riscuri de a se rupe anevrismul.

Totul este bine când se termină cu bine

După intervenție, pacienta ne-a spus că ”acum mă simt foarte bine, parcă nici nu ar fi fost făcută intervenția. Nu mă așteptam să fie chiar așa de ușor.

În rest, totul este la superlativ și în privința medicilor, și a asistentelor, și a condițiilor. M-am simțit foarte bine. Le mulțumesc tuturor celor din echipă: dr. Stoica care a asistat la operație și despre care am citit atâtea; Dr. Crăciun care m-a vizitat; d-nei Camelia Barbu; și, nu în ultimul rând, d-nei Dr. Iancu. Îi mulțumesc și d-nei dr. Anca Vișan, neuro-anestezist, cu care am ținut legătura până la operație, m-a îndrumat unde să merg și ce tratament să fac — o doamnă foarte drăguță, ca și dna. Dr. Iancu. Niște femei extraordinare. Bravo lor!

I-am simțit pe toți foarte aproape de mine: relaționează foarte bine, fără niciun aer superioritate, te încurajează să te poți exprima mai ușor față de dânșii. Acești doctori foarte modești pentru ceea ce fac, ceea ce știu și ceea ce sunt, sunt așa o mândrie pentru români. Sunt niște oameni extraordinari care merită tot respectul și toată admirația.

Îi voi îndruma spre BRAIN Institute pe cei cu afecțiuni cerebrale și spinale. Îi apreciez foarte mult pe acești oameni și chiar merită să se știe că avem medici români capabili.”

 

Despre dr. Dana Iancu

Dr. Dana IancuExperiența de 12 ani în neuroradiologie intervențională a dr. Dana Iancu completează cunoștințele neurochirurgicale ale echipei BRAIN Institute. De cele mai multe ori, neuroradiologia intervențională este o alternativă la chirurgia tradițională. Intervențiile cerebrale sau spinale prin interiorul vaselor de sânge au avantajul de a fi minim invazive: pacientul își poate relua activitatea în aproximativ patru zile de la intervenție.

Dr. Dana Iancu a acumulat experiență în departamentele de neuroradiologie diagnostică și intervențională ale unor centre universitare de prestigiu din Canada (The Ottawa Hospital, University of Manitoba, și Universite de Montreal) și Franța (Centre Hospitalier Universitaire Nancy și Universite Rene Descartes Paris 5).

De asemenea, dr. Dana Iancu este implicată în activitatea didactică, fiind profesor asistent de radiologie la Universitatea din Ottawa și directorul programului „Interventional Neuroradiology Fellowship” la aceeași instituție.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Google+0Print this page

4 comentarii

  1. Dobre George - Nicolae spune:

    Buna ziua,
    In primul rand vreau sa transmit un La multi ani sincer doctoritei Dana Iancu pentru anul 2016 si multa sanatate din parte lui Dobre George din Râmnicu Vâlcea. Cu sănătatea sunt in. Multumesc pentru confortul psihic pe care l-am primit la momentul respectiv in aprilie sau mai 2015 la Monza in Bucuresti.
    Vreau sa ajungă mesajul la dna. Dr. Dana Iancu. Multumesc anticipat.

  2. Dobre George - Nicolae spune:

    Cu sănătatea sunt OK.

  3. emilia spune:

    Ca un rezumat la comentariul anterior. Statul in Romania este un asasin cu acte in regula iar sistemul medical romanesc nu ar trebui sa i se supuna. Un pensionar cu 1000 lei pensie raportat la nivelul de trai romanesc nu va decide niciodata sa faca investigatii suplimentare in cazul in care medicul la care se consulta ii recomada lucrul acesta. Sustinerea din partea familiei primeaza si familia ar trebui sa fie implicata in procesul de luare a deciziilor, daca se merge mai departe sau nu, care sunt riscurile, s.a.m.d. Iar voi cu articole de genul celui postat mai sus, sustinand ca un om cu hemoragie cerebrala sau hemoragie interna, depinzand de localizarea anevrismului, poate sa se recupereze de la sine este ca si cum ai pune in ipoteza stiintifica un miracol divin. Ati putea macar sa detaliati de ce s-ar intampla acest lucru, pentru cine, ce tip de organism, etc. daca sunt sanse, statistic demonstrate iar statistic vorbind la capitolul de supraveghere a sanatatii suntem varza, atunci cum mai putem vorbi de promovare a unui sistem de sanatate fie el si privat cand nu avem mediul atare. Nu avem o cerere pentru ca nu ne intereseaza dar avem oferta, poate doar la piata agroalimentara functioneaza acest sistem.

  4. emilia spune:

    Statistic vorbind, mama mea a stat 24 de ore la urgente cu o ruptura de anevrism ca sa fie embolizata inutil dupa ce cantitatea de sange care i-a invadat creierul a fost prea mare ca sa fie resorbita de organism. In 2012 a costat-o peste 500 lei un RMN dupa care a fost sfatuita, doar ea sa faca investigatii suplimentare pentru posibilitatea de a avea anevrism, in schimb fiind diagonsticata cu umoare cerebrala si vertij pentru care a primit un tratament in urma caruia nu a simtit rezultate, varsta ei fiind destul de precoce pentru a avea astfel de probleme. De ce nu a discutat cu familia acel medic? Problema aceasta va ramane in continuare asa cum am prezentat-o si vor muri oameni cu zile sau vor ramane cu sechele din cauza ignorantei statului care pune problema asistatilor sociali dar nu face destul sa previna accidentele si nenorocirile ce se pot petrece in viata oricarui cetatean. E mai bine sa plateasca asistenta pentru invalizi decat sa reduca recurenta invaliditatii in randul populatiei? E mai bine sa plateasca somaj sau indemnizatii decat sa sustina forta de munca?

Lasa un comentariu:

Adresa de email nu va fi publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

*