BRAIN Institute, investiție de 180.000 euro în îmbunătățirea îngrijirii pacienților în 2015

BRAIN Institute, centrul specializat în neurochirurgie dezvoltat în parteneriat cu Spitalul Monza, a investit în anul 2015 în programe de cercetare și supra-specializare în neuro-oncologie, precum și în extinderea accesului social. Strategia de îmbunătățire a calității actului medical și a condițiilor de îngrijire a pacienților continuă în anul 2016 cu semnarea parteneriatului dintre BRAIN Institute și Clubul Regal al Medicilor, inițiativă aflată sub Înaltul Patronaj al Casei Regale a României.

„Mai mult decât întâlnirile multidisciplinare pe care le vom organiza împreună, vom avea o colaborare strânsă pentru a îmbunătăți condițiile de îngrijire a pacienților. Una dintre promisiunile noastre, încă de la lansare, a fost aceea de a oferi pacienților cu nevoi neurochirurgicale cele mai bune condiții din practica medicală internațională, la prețuri minime”, a spus Ionuț Pătrăhău, co-fondator BRAIN Institute.

Lansat în anul 2013, la inițiativa a șase chirurgi de renume – dr. Dan Ioan Ulmeanu, medic primar chirurgie generală și toracică; dr. Sergiu Stoica, medic primar neurochirurgie; dr. Hadi Rahimian, medic primar obstetrică ginecologie; dr. Rubin Munteanu, medic primar chirurgie generală; dr. Mircea Ghemigian, medic primar chirurgie endocrinologică; și dr. Bogdan Mocanu, medic primar ORL – Clubul Regal al Medicilor reunește elitele medicinei românești și promovează modelul interdisciplinar cunoscut la nivel internațional. În prezent, Clubul reunește peste 200 de membri, iar în activitățile desfășurate se implică peste 1.500 de medici.

„Medici care împărtășesc aceleași valori și aceeași armonie s-au reunit în cadrul Clubului Regal al Medicilor, pentru a contribui la susținerea dezvoltării și profesionalismului serviciilor de sănătate din România. Vedem Clubul Regal al Medicilor ca un spațiu interdisciplinar dedicat educației medicale continue, împărtășirii experiențelor și dezvoltării individuale și de grup. Colaborarea cu BRAIN Institute se înscrie în această linie strategică”, a spus Cristina Crintea, director Clubul Regal al Medicilor.

În anul 2015, la BRAIN Institute s-au realizat 4.000 de consultații pe toate specialitățile (neurochirurgie cerebrală și spinală, neurologie, neuro-endocrinologie, ORL și neuro-radiologie intervențională), 580 de intervenții chirurgicale (cu 26% mai multe față de anul 2014), din care 70 de intervenții sociale (cu 33% mai multe față de anul anterior). Durata medie de spitalizare în anul 2015 a fost de 3.2 zile. 

Cele trei priorități strategice ale anului trecut au fost extinderea accesului social, supraspecializarea echipei medicale pe fiecare dintre ramurile neurochirurgiei, și dezvoltarea unui program de cercetare în neuro-oncologie.

BRAIN Institute este prima instituție medicală privată non-profit din România: toate resursele disponibile sunt reinvestite în îmbunătățirea îngrijirii pacienților și a practicii medicale (cercetare, educație ș.a.). Odată cu lansarea Fundației pentru Neurochirurgie Modernă, accesul social a crescut de la 10% în anul 2014, la 12% în anul 2015.

În prezent, echipa BRAIN Institute acoperă toate ramurile neurochirurgiei: chirurgia bazei craniului, chirurgie vasculară, neurochirurgie spinală, neuro-oncologie, neuro-radiologie intervențională și neuro-anestezie.

În perioada februarie-mai 2015, dr. Mihai Crăciun, neurochirurgul BRAIN Institute supra-specializat în neuro-oncologie, a coordonat o serie de întruniri multidisciplinare cu parteneri din specialități precum neurochirurgie, oncologie, radioterapie, imagistică medicală, anatomie patologică și neurologie. În urma acestor întâlniri, a rezultat primul protocol românesc de tratament și urmărire a glioblastomului. Protocolul este bazat pe date concrete, certe și de actualitate din literatura de specialitate.

De asemenea, în luna iulie 2015, BRAIN Institute a lansat platforma www.glioblastom.ro, cu scopul de a oferi informații corecte și actualizate despre glioblastom, o boală foarte agresivă și, din păcate, foarte frecventă. Deși nu există date centralizate sigure cu privire la România, dacă luăm ca punct de pornire statisticile internaționale, cu o incidență anuală de 2-3 cazuri la 100.000 locuitori, în România ar fi vorba de cca. 500-600 pacienți diagnosticați cu glioblastom în fiecare an.

 „Mii de mulțumiri”, scrisoare de la Alina Miriță

Zilnic îi mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a fost dat să întâlnesc, în momente foarte dificile ale vieții mele, un colectiv atât de tânăr, dar extrem de profesionist, pentru care pacientul este în primul rând un OM, și apoi un bolnav.

Nu am cuvinte prin care să îmi exprim mulțumirea pentru încrederea pe care dr. Sergiu Stoica mi-a insuflat-o încă de la prima întrevedere. Fără această încredere nu aș fi avut curajul să intru în intervenție, și nici puterea de a mă gândi că viața mea poate merge înainte, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Fără această încredere nu m-aș fi putut bucura, alături de cei dragi, de evenimentul mult așteptat: nunta băiatului nostru.  

De asemenea, îi mulțumesc domnului doctor pentru profesionalismul cu care a efectuat intervenția, prin metode moderne, alături de echipa medicală pe care o coordonează.

Mulțumesc mult doamnei doctor Anca Vișan, atât de delicată, și totuși atât de riguroasă. Nu în ultimul rând, îi mulțumesc domnului doctor Mihai Crăciun, un profesionist și un bun psiholog.

Pe lângă profesionalismul întregului colectiv, am rămas impresionată de dăruirea, calmul, bunătatea și promptitudinea de care dau dovadă tinerele asistente care trec, asemenea unor „albinuțe”, pe la patul pacienților și care știu să aline orice durere cu zâmbetul pe buze.

Mulțumesc mult doamnei Camelia Barbu pentru meticulozitatea și răbdarea de care dă dovadă în relațiile cu toți pacieții.

Siguranța, unitatea, prietenia, precum și respectul pentru pacienți, calități deosebite ale acestui colectiv, sunt meritul unui om și profesionist deosebit: domnul doctor Sergiu Stoica, care prin naturalețe și devotament față de profesia de medic știe să atragă oameni de valoare.

Deși a fost o încercare grea în viața mea, mă bucur că am trăit clipa în care am descoperit că în Romania sunt clinici dotate la standarde internaționale și medici extraordinari, care după ce s-au instruit în strainatate revin în țară și tratează pacienții cu mult profesinalism și omenie. Jos pălăria în fața întregului colectiv de profesioniști și oameni de la BRAIN Institute.

Așa cum m-a asigurat domnul doctor Sergiu Stoica, mă simt extraordinar și chiar uneori uit că am avut o intervenție chirurgicală pe creier și mă bucur din nou de viață, lângă familia care mi-a fost mereu alături. 

Vă mulțumesc tuturor, vă doresc mult succes în activitatea de zi cu zi și mă rog la bunul Dumnezeu să vă dea multă sănătate.

Cu deosebită stimă și respect,
Alina Miriță

Neuroradiologia intervențională, alternativa neurochirurgiei

De curând, v-am prezentat povestea Cristianei, care s-a dovedit a fi un miracol. Spunem asta deoarece în ziua în care a fost prezentat cazul ei, dr. Dana Iancu (neuroradiolog) și dr. Sergiu Stoica (neurochirurg) — prieteni vechi, după ani de zile petrecuți împreună la studii în Franța și Canada — puneau țara la cale pentru o medicină modernă, la standarde internaționale, pentru românii noștri de acasă. Contribuția dr. Iancu a fost decisivă, întrucât fără diagnosticul profesionist pus prin angiografia cerebrală și spinală, viața Cristianei nu ar fi putut fi salvată. Aici puteți citi povestea integrală „Nimic nu este întâmplător”.

Acum însă vom explica ce înseamnă mai exact neuroradiologia intervențională și cât este aceasta de necesară în anumite patologii. Am stat de vorbă cu Dr. Iancu la o cafea și ne-a explicat pe îndelete domeniul din care face parte.

Ce înseamnă neuroradiologia intervențională?

Eu fac neuroradiologie și endovascular, mai exact neuro-intervențional, și îmi place foarte mult. Neuro-intervenționalul este un domeniu care este cumva la intersecția mai multor specialități. Aici poți întâlni radiologi care fac neurologie și neuroradiologie intervențională; neurochirurgi care fac endovascular și neurochirurgie endovasculară; și neurologi care fac neurologie intervențională.

De fapt, în acest domeniu, poți găsi echipe formate din trei tipuri de specialiști (radiologi, neurochirurgi și neurologi). Această complementaritate este foarte frumoasă — ce nu știu eu știu ceilalți, și invers. Totodată, este și motiv de dispută în lumea medicală, din cauza faptului că unii vor să preia controlul, alții nu. De exemplu, în Europa, radiologul are controlul; nu există neurochirurg care să facă asta. În Canada și America sunt mulți neurochirurgi care fac neuroradiologie intervențională, iar neurologii vin și ei din urmă pe partea de accidente vasculare acute unde ei au controlul.

Mie îmi place foarte mult multidisciplinaritatea: atunci când ne întâlnim (grupul acesta de specialități), găsim soluții foarte bune pentru pacienți. Fiind boli atât de rare și de dificile, nu există standarde, nu scrie nicăieri ce trebuie să faci. Cercetarea se face în același timp cu partea clinică, experiența se acumulează în același timp cu practica. În medicină, sunt mai multe niveluri — să le spunem așa: nivelul 1, în care ai experiența cea mai bună și care s-a dovedit pe studii; nivelul 2, în care ai evidență mai slabă, pe studii mai slabe din punct de vedere statistic; și apoi, la nivelul 3, unde suntem noi acum, există o evidență pe opinie de experți. De ce ai nevoie de noi? Pentru a-ți oferi tratamentul cel mai benefic.

Bine, bine, și ce presupune mai exact neuroradiologia intervențională (sau neuro-intervenționalul)?

Neuroradiologia intervențională se aseamănă cu cardiologia intervențională. Înainte, când o arteră ți se obstrua în inimă, chirurgul cardiovascular o desfăcea și o repara. În prezent, se rezolvă printr-o intervenție minim invazivă realizată prin arterele femurale din zona inghinală — totul se rezolvă pe interior, cu raze X. Echivalentul acestor intervenții se face și la nivelul creierului și al măduvei spinării.

Practic, neuroradiologii intră prin interiorul vaselor de sânge și rezolvă diverse probleme: vase care s-au rupt și se repară; vase care s-au înfundat și se desfundă; vase care sunt anormal construite și se reconstruiesc. Cam așa se traduce ceea ce facem în neuroradiologia intervențională.

Ce tipuri de afecțiuni pot fi tratate prin neuroradiologie intervențională?

Vasele care se rup și se repară sunt anevrismele. Acestea sunt destul de frecvente în populația generală (aprox. 5%). Anevrismele nu știm că le avem până în momentul în care se rup, iar când se rup, în proporție de 50% dintre cazuri se moare. Fiind ceva foarte grav, se lucrează la un anumit nivel: ai o marjă foarte mică de control, nu ai timp să stai și să încerci tot felul de variante.

Deci lucrezi la un risc, depinde cât îl pui —mic sau mare— în ambele sensuri. Riscul să se rupă anevrismul, este mic în general (sunt cazuri în care nu se rupe niciodată), dar din momentul în care s-a rupt, este foarte grav. Trebuie să-ți alegi riscul pe care vrei să îl repari.

Anevrismul este ca o bășică făcută pe un cauciuc de bicicletă: slăbește peretele arterei care nu are rezistență și, astfel, poate să se rupă oricând. Repararea se face prin interiorul vaselor; ideea este să faci în așa fel încât sângele să nu mai intre în anevrism.
Intervenția decurge astfel: fie oprești anevrismul cu un clip pe gât, la intrare, fie intri prin el și îl umpli cu coil-uri (filamente de platină, pe care le umpli cu un material, împiedicând trecerea sângelui). Intervențiile pe anevrism se fac numai cu coil-uri simple; sunt însă și cazuri în care se pun stent-uri alături de coil-uri, sau în care se folosesc doar niște stent-uri mai moderne (flow-driver), care îți deviază sângele printr-un tub, fără să mai intri în anevrism. Neurochirurgul nu face aceste lucruri, dar intră în partea de tratament al anevrismului. Singurul dezavantaj este că neuro-intervenționalul este mai scump decât chirurgia.

Tehnica aceasta, neuroradiologia intervențională, s-a dezvoltat în 1992; primele cazuri le-au făcut chiar canadienii, dar știința a venit din America. În astfel de cazuri, mai întâi trebuie să demonstrezi că este sigur, apoi că este eficace, și apoi să compari cu ce pre-există. De când a apărut această tehnică și până acum, s-a dezvoltat continuu și chiar s-a dovedit că pentru anevrismele rupte, endovascularul este mai bun decât chirurgia; pentru cele nerupte încă nu s-a dovedit la nivelul acela super înalt (cu studii și cercetări) de care ziceam mai devreme. Totuși, se favorizează metoda endovasculară pentru că este neinvazivă: pacientul nici nu realizează că a fost operat pe creier, are doar o jenă locală la nivelul inghinal, pe unde s-a făcut abordarea.

De asemenea, endovascularul este foarte important în AVC (accidente vasculare cerebrale). AVC înseamnă formarea unui cheag, care apoi înfundă o arteră. Artera respectivă este ca un arbore și are un teritoriu definit. Dacă ai intrat în teritoriul ei, artera nu mai are de unde să se vascularizeze din altă parte.

Creierul are o capacitate să reziste la ischemie (lipsă de oxigen) un anumit număr de ore (aproximativ trei). Dacă reușești să scoți cheagul în aceste trei ore, fie cu medicamente care să-l dizolve, fie mecanic, îi dai șansa creierului să-și revină. Acesta din urmă nu moare, ci doar trece printr-o fază de hipoperfuzie (amețeală), ca apoi să își revină la funcția normală. Acest lucru este foarte important, pentru că AVC-urile sunt mult mai frecvente decât anevrismele.

Totul trebuie să se petreacă foarte repede: cineva trebuie să-și dea seama că pacientul face AVC, să-l aducă într-un centru specializat, să fie investigat cu scanner sau cu RMN, iar apoi să fie aplicat tratamentul intravenos (tromboliză) sau intra-arterial (trombectomie). Când vasele sunt foarte mari, niciun medicament nu își face efectul, și atunci se fac trombectomiile intracraniene — care s-au dezvoltat foarte mult ca tehnică.

După acestea două, există alte boli mai rare, precum malformațiile și fistulele arteriovenoase cerebrale, care sunt niște malformații vasculare cu comunicări anormale directe între artere și vene. Mai exact, sângele nu mai trece prin arteră să se ducă în creier, să-i dea oxigen și nutrimente, și apoi să se întoarcă pe venă înapoi, ci trece direct printr-un vas anormal în venă. Asta înseamnă că, pe de-o parte, creierul nu folosește sângele, iar pe de-altă parte, vasul acela fiind anormal se va rupe, sau există riscul de rupere.

Vasele acestea anormale se pot trata pe cale endovasculară cu embolizări, dar nu cu ajutorul coil-urilor ca la anevrisme, ci cu niște agenți lichizi de embolizare, un fel de lipici (Onyx Glue); acesta acționează ca o pastă de dinți care intră și umple vasul, iar apoi se solidifică. Malformațiile și fistulele arteriovenoase cerebrale se pot trata într-un mod neinvaziv: se intră prin artere, vene, fără să fie necesaă deschiderea capului. De obicei, cazurile se discută cu neurochirurgii; câteodată, abordarea endovasculară nu este posibilă, sau chirurgii au opțiuni complementare. Per total, tratăm foarte multe malformații de acest tip.

Există și alte malformații, precum malformațiile vasculare ale feței sau pe piele, în care se injectează direct, local (scleroterapie), cu diverse produse: Bleomycin, alcool etc.

De asemenea, facem stent-uri carotidiene. Stent-ul se pune ca să eviți stenoza, sursă de embolie, de trimitere de cheaguri către creier. Aceeși boală poți să o ai și în cap (stenoze), dar se pot trata cu stent-uri, baloane etc.

Nu în ultimul rând, sunt cazuri în care neurochirurgii au nevoie de noi; de exemplu, când operează tumori mai mari, precum meningioamele. În cazul tumorilor mari, fiind vascularizate, în loc să le scoată direct, trebuie să scoată toate vasele acelea de sânge, astfel încât să nu sângereze operator. Noi putem să ajutăm neurochirurgul: facem o embolizare a tumorii cu particule, pentru a putea lucra într-un mediu mai puțin sângeros. Aceeși intervenție o pot face și pe măduva spinării, întrucât există malformații și anevrisme similare — mai puțin frecvente, dar există.

 

Ce aparatură este necesară în neuroradiologia intervențională (neuro-intervențional)? Dar specialiști?

Ai nevoie de un angiograf, deoarece intervențiile se fac sub acesta, exact ca și în cazul inimii, doar că trebuie un aparat mai complex, cu vizualizare 3D, vasele de la cap fiind mai ramificate.

De obicei, se lucrează cu un medic intervenționist, specializat pe asta, și un asistent, pentru că tu lucrezi într-un loc, dar ochii tăi trebuie să se uite pe șase ecrane de monitorizare. Fiind mișcare efectivă pe toate cele șase ecrane, nu te poți uita la toate. Pentru a se lucra complementar, se comunică cu asistenții.

Ai nevoie și de un anestezist, deoarece pacientul trebuie să fie sub o anestezie generală, dar puțin mai specială. Întrucât nu se lucrează așa de mult pe durere, pacientul trebuie doar adormit; anestezia este mai lejeră decât cea utilizată în chirurgie.

De asemenea, în echipă trebuie să fie un tehnician de radiologie, pentru imagini, și o asistentă, pentru că ai nevoie de diverse materiale, foarte sofisticate.

Care sunt avantajele și dezavantajele neuroradiologiei intervenționale (neuro-intervențional)?

Dezavantajul este că, într-adevăr, această intervenție este mai scumpă, deoarece materialele și aparatura sunt mai scumpe. Peste tot în lume, intervențiile neuradiologice sunt mai scumpe decât neurochirurgia. La noi în țară, din ce am vorbit cu furnizorii de materiale din piața românească, prețurile sunt mai mici decât în Europa de Vest.

Pe de-o parte, înțeleg de ce aceste materiale sunt așa de scumpe: în spatele produselor, se află un domeniu de cercetare foarte puternic dezvoltat și îndelungat. În cei 12 ani de când lucrez în acest domeniu, s-au schimbat multe detalii, materiale, tehnici etc. Trebuie să progresezi și să ții pasul, pentru că în fiecare an se schimbă câte ceva. În neurochirurgie sunt aceleași clip-uri din anul 1920; de când au apărut, nu au mai evoluat. De aceea, mulți spun că s-a ajuns la maximul de tehnologie în neurochirurgie.

Am vizitat fabricile de materiale utilizate în neuroradiologia intervențională; acestea se fac numai în America. De exemplu, coil-urile, nu sunt generice și nici nu sunt externalizate, astfel încât să le fabrice în China sau în India. Fiecare coil se face de mână, sub microscop, și are un fir imens (de ordinul kilometrilor); pe acest fir se înfășoară un altul, iar ce se formează, se modelează sub forma unei sfere sau diverse alte forme. Apoi, sunt testate de câte zeci de mii de ori. Investiția este mare, de aceea tehnologia vine cu un cost.

Avantajele neuroradiologiei intervenționale sunt următoarele: prognosticul este mai bun —obiectiv vorbind— și este mai confortabil pentru pacient. În primul rând, această abordare este mult mai puțin traumatică: în general, riscurile care se dau acestui tip de intervenții sunt între 3 și 5%; dacă se depășește acest procent, trebuie discutat un alt tip de tratament. În acele 95-97% dintre cazuri, pacientul trebuie să se trezească la fel ca înainte de intervenție: nu are nici un fel de tăiere sau cicatrice inestetică, iar creierul nu a fost atins absolut deloc.

Așa cum zice și Sergiu: “creierul nu trebuie să știe că a fost operat”. Intrând prin vase, nu se întâmplă nimic la nivelul țesutului creierului. Pacientul se trezește exact cum era și înainte, stă două zile, și apoi își poate relua activitățile. Acesta este un foarte mare avantaj în țările civilizate, unde pacientul se poate întoarce la serviciu după a patra zi și este integrat în ritmul social normal. În chirurgie, chiar dacă este făcută perfect, cu cele mai bune condiții, pacientul tot stă 1-2 luni acasă și nu se duce la serviciu.

Ce calități ar trebui să aibă un neuroradiolog?

În primul rând, trebuie să se antreneze și să învețe foarte mult. Este o meserie la care se învață, ca la toate celelalte. Este o meserie chirurgicală, la un moment dat, întrucât are toată partea asta de investiție de timp, răbdare și practică.

Ca să poți practica această meserie, îți trebuie un fellowship de 2-3 ani; fiind la intersecția mai multor specialități, trebuie să acorzi un an pentru a învăța părțile celorlalți. De exemplu, cum eu am venit din radiologie, trebuia să fac un an în care să învăț partea clinică și neurologică, și să înțeleg partea chirurgicală. Iar ceilalți trebuie să facă la fel, cu neurologia și cu radiologia. Radiologii sunt mult mai buni din punct de vedere tehnic, pentru că au mai multă experiență în domeniul razelor X și înțeleg mult mai bine imaginile.

Este foarte important ca fiecare să știe ce fac ceilalți. De exemplu, când ne punea șeful nostru, pe mine și pe echipa mea (neurochirurg și neurolog), să desenăm anevrisme pentru a ne explica metodele, eu le desenam într-un fel, și ceilalți într-un fel. Neurochirurgul îl desena cum îl vedea la microscop, iar eu îl desenam cum am învățat eu la angiografie în anul I de rezidențiat (vasele dispuse de jos în sus). La început, nu ne înțelegeam, dar trebuia să ne punem mentalitățile la un loc, să ajungem la o armonie.

Se cere un antrenament de minimum doi ani, în centre cu volum mare, deoarece îți ia un timp să înveți. De aceea, la fellowship se fac peste 150 de anevrisme și peste 30 de AVC-uri pe an. În acest ritm, cu peste 200 și ceva de intervenții pe an, plus angiografii teste capeți experiență și dexteritate.

Din 2004 până în prezent, eu am făcut în jur de 150 de intervenții pe an, deci aproximativ 2.000 în total, iar din 2007 le-am și coordonat, fiind mâna întâi în cadrul acestora.

Cum te-a convins echipa BRAIN Intitute să te întorci în România și să li te alături?

Răspunsul meu este simplu: eu nu am plecat cu gândul să nu mă mai întorc. Am plecat să descopăr și să învăț. Pe măsură ce am învățat lucruri noi și m-am dezvoltat, de fiecare dată când am căutat un centru în România, nu am avut posibilitatea să mă întorc.

Prin anul 2006, am venit de la Montreal pentru un post la Spitalul Municipal, însă mi-au zis să rămân acolo, pentru că nu am ce să fac în România. Aici nu există colaborarea aceasta între neurochirurgi și neuro-intervenționiști, sau un spital adecvat cu centru de anestezie și reanimare, cu aparatură performantă, cu oameni formați la nivelul acela. Puteau face doar investigații, apoi plecau cu formularul E 112, iar Guvernul român plătea dublu față de cât ar fi fost intervenția în România.

Pentru asemenea intervenții, ca centru, ai nevoie de următoarele: un neuroradiolog foarte bun, fără de care nu poți să începi; un neurochirurg foarte bun lângă el, pentru că intervențiile acestea au riscuri de complicații și este bine să ai un neurochirurg care să intervină imediat dacă este cazul; și evident, aparatură foarte bună. Aceasta din urmă, fără celelalte două condiții îndeplinite, nu este suficientă. Nu ducem lipsă de cazuri, dar grupul acesta de trei condiții nu există în România.

Când am fost colegă cu Sergiu, în Montreal, discutam des despre cât de frumos ar fi să dezvoltăm acest lucru în România. Noi eram în același spital și făceam meseriile astea în paralel: eu mă pregăteam pentru neuroradiologie, și el pentru neurochirurgie. Șefii noștri erau specializați pe boli cerebro-vasculare și aveau acea echipă multidisciplinară despre care v-am povestit, ceea ce vrem să facem și noi acum în România. Vrem să reproducem acel model pentru că este de succes: s-a demonstrat că este foarte benefic în cadrul medicinei și mai ales în favoarea pacienților.

Povestea aceasta este deci veche de atunci, numai că eu nu pot să vin în România și să fac ceva fără celelalte două condiții (neurochirurgul și centrul dezvoltat) — este o investiție foarte mare. Am așteptat oportunitatea să se întâmple asta și am verificat periodic.

Cred că am aceleași valori ca ale lui Sergiu și ale echipei; acesta este motivul pentru care nu am simțit că mă pot întoarce pentru o altă echipă din România decât pentru BRAIN Institute.

Intenționez să formez oameni, pentru că vreau să facem o echipă. Este o muncă de echipă și ideal ar fi să asigurăm acest serviciu 24 din 24 de ore, cu urgențe cu tot. O echipă de neuro-intervențional, în general, este formată din trei oameni, pentru a putea acoperi trei ture pe parcursul celor 24 de ore. Plus că ai nevoie de mai mulți oameni pentru dezvoltarea lucrurilor complementare, întrucât nu ai cum să acoperi toată patologia.

La un milion de oameni, ca populație, trebuie să existe un centru de neuro-intervențional. Cam aceasta este distribuția în lume, și în Europa de Vest, și în America. Când te gândești doar la cele 2 milioane de locuitori din București, ar trebui să avem două centre pentru a acoperi toată patologia neurovasculară — asta nu înseamnă o persoană care face asta toată ziua, ci trei persoane în fiecare centru, care asigură non-stop toate intervențiile. Deci atâtea patologii ar fi, dacă s-ar detecta și s-ar trata la standarde europene și americane.

 

Despre dr. Dana Iancu

Experiența de 12 ani în neuroradiologie intervențională a dr. Dana Iancu completează cunoștințele neurochirurgicale ale echipei BRAIN Institute. De cele mai multe ori, neuroradiologia intervențională este o alternativă la chirurgia tradițională. Intervențiile cerebrale sau spinale prin interiorul vaselor de sânge au avantajul de a fi minim invazive: pacientul își poate relua activitatea în aproximativ patru zile de la intervenție.

Dr. Dana Iancu a acumulat experiență în departamentele de neuroradiologie diagnostică și intervențională ale unor centre universitare de prestigiu din Canada (The Ottawa Hospital, University of Manitoba, Health Science Center Winnipeg și Universite de Montreal) și Franța (Centre Hospitalier Universitaire Nancy și Universite Rene Descartes Paris 5).

De asemenea, dr. Dana Iancu este implicată în activitatea didactică, fiind profesor asistent de radiologie la Universitatea din Ottawa și directorul programului „Interventional Neuroradiology Fellowship” la aceeași instituție.

BRAIN Institute – Bilanț sentimental la șase luni

A trecut jumătate de an de când BRAIN Institute există sub acest nume. Nu e mult; dimpotrivă, este începutul începutului. Suntem la câteva pagini după introducere, în debutul călătoriei noastre filozofice. Cu toate acestea, este o perioadă importantă, o perioadă în care se cristalizează opinii, se marchează succese rapide și se digeră eșecuri sau încercări greșite. 

Ne-am propus să caracterizăm o perioadă de acest fel cu cel mai potrivit cuvânt, urmând să mai facem o încercare la sfârșit de an și apoi câte una în fiecare an care va trece peste noi. Vom face în câteva zile și un bilanț material, o analiză a felului în care activitatea noastră non-profit s-a manifestat în mod real, o sinteză a felului în care am alocat până acum resursele disponibile. Dar aici vorbim despre altceva. Natura exercițiului de față este una emoțională: o încercare de a pune degetul pe emoții, pe sentimentul predominant ce ne-a învăluit pe toți, pe cel care a a caracterizat cel mai bine pașii de până acum.

Cuvântul “epuizare” ar putea să caracterizeze munca asiduă a lui Sergiu și solidaritatea în această privință a echipei medicale, pe de o parte, și a inimoasei echipe de suport, pe de altă parte. Epuizarea nu este însă o emoție, deci căutăm în continuare. Am putea fi caracterizați de noțiunea de “explorare”, de sentimentul plăcut al căutării și de toate emoțiile bune și rele de care acesta este însoțit la început de urcuș. Determinarea cu care am pornit a risipit de cele mai multe ori emoțile începutului de drum, deci iată-le abandonate și pe acestea. Am mai putea înșira câte ceva, dar ca să nu o mai lungim, vom spune ceea ce am vrut să spunem încă de la început — am căutat alternative pentru a confirma convingerea inițială.

Ceea ce ne-a unit mai strâns ca orice glue (lipici), ceea ce ne-a ținut pe drumul drept și ne-a scos din încurcături, ceea ce ne-a definit alegerile mai presus decât orice altceva a fost “prietenia”. Aș numi-o dragoste sau iubire, însă nu vreau să fie asociată cu înțelesul ei romantic. Este prietenia definită de principii și valori comune, de sinceritate și transparență, de înțelegere și determinare, de sprijin și încredere, de responsabilitate și greșeli, de bucurie și tristeți.

Nimic nu a fost atât de puternic precum “prietenia”. Ne-a învățat o cale simplă pentru viitor: nu căutăm să devenim elite, nu punem înainte independența, puterea, ambiția, cercetarea sau tehnica desăvârșită. Nu suntem o afacere cum mulți ar vrea să creadă. Suntem un mod de viață. Ne căutam în continuare prieteni. Investind în ei și investind unii în ceilalți vom construi, în continuare, Citadela noastră — pentru noi toți, colegi și pacienți. Cu bune și cu rele; mai mare sau mai mică; exact așa cum se va ridica de una singură prin forța prieteniei noastre.

Vă iubim și vă mulțumim din suflet, dragii noștri prieteni.